Povestea orașului Burgas

Pământul din jurul celor trei lacuri a fost tracic cu mult înainte de a fi altceva. Triburile de aici pescuiau în lagune, lucrau sarea și foloseau izvoarele fierbinți din interiorul țării, la ceea ce este acum Vetren, unde un sanctuar stătea în jurul izvorului.

Aurul și bronzul din muzeul de arheologie din centru provin în mare parte din această lume: bunuri funerare, plăci votive și echipamentul ecvestru al unui popor care nu a lăsat orașe în urmă în acest golf.

Romanii și-au construit orașul departe de golful expus. Deultum, fondată ca o colonie pentru veteranii armatei pe râul Sredetska, la sud-vest de orașul de astăzi, a fost centrul administrativ al acestei coaste; ruinele sale formează o rezervație arheologică la Debelt.

Mai aproape, izvoarele termale au devenit Aquae Calidae — o stațiune balneară cu un complex de băi care atrăgea vizitatori din toată provincia. Izvorul nu a încetat niciodată: cincisprezece secole mai târziu, Suleiman Magnificul și-a construit propria baie peste el, iar acea clădire încă există.

Stăpânirea bizantină și bulgară medievală a lăsat fortărețe mici și turnuri de veghe în jurul golfului, mai degrabă decât un oraș. Numele Burgas este, în general, atribuit acestor turnuri — de la grecescul pyrgos și echivalentul său latin burgos.

Comerțul și puterea pe această coastă aparțineau orașelor-port fortificate: Mesembria, adică Nessebar, și Apollonia, adică Sozopol. Ambele sunt încă acolo și ambele sunt la o jumătate de oră distanță.

Sub stăpânire otomană, așezarea din golf era un loc modest de pescari și salariați, umbrită de Anchialos — actualul Pomorie — mai sus pe coastă. Sarea din lagune era singura sa exportare de consecință.

Acea sare este încă recoltată din aceleași saline de la Lacul Atanasovsko, prin aceeași metodă, ceea ce o face cea mai veche industrie continuă din district.

După 1878, orașul s-a regăsit în provincia autonomă Rumelia Orientală și s-a unit cu Principatul Bulgar în urma unificării din 1885. Ceea ce l-a făcut însă un oraș a fost infrastructura: calea ferată către interior și apoi portul.

Portul comercial s-a deschis în 1903 și a schimbat totul — grâu și sare afară, cărbune și mașini înăuntru, și o clasă de negustori care a trasat străzile și a construit casele pe lângă care treci pe Bogoridi astăzi.

Grădina Mării a fost amenajată de-a lungul falezei între 1910, după un proiect al grădinarului Georgi Duhtev, și a stabilit caracterul orașului: parcul, nu o piață, este locul unde se adună Burgas.

Între războaie, orașul a crescut bazându-se pe pește, sare și transport maritim, și a dobândit clădirea cazinoului, băile publice și promenada care încă încadrează faleza.

Deceniile socialiste au transformat Burgas într-un oraș industrial. Complexul petrochimic din nord-vestul orașului, construit de la începutul anilor 1960, a devenit cea mai mare rafinărie din Peninsula Balcanică, iar cartierele de blocuri prefabricate — Lazur, Izgrev, Slaveykov, Meden Rudnik — au apărut pentru a găzdui forța de muncă.

Populația s-a înmulțit de mai multe ori într-o generație. Majoritatea oamenilor care locuiesc în Burgas astăzi trăiesc în acel oraș, nu în cel comercial.

Din anii 2000, orașul și-a cheltuit banii pe faleză: debarcaderul reconstruit, parcul extins, vechile depozite portuare transformate în cartier cultural, lacurile protejate și împânzite cu piste de biciclete, iar aeroportul din Sarafovo a devenit o poartă de acces adevărată.

Arena Burgas, sala interioară care va găzdui concursul, aparține aceluiași program — un loc construit pentru un oraș care a decis că preferă să fie o destinație decât un oraș-rafinărie.

În mai 2027, Burgas devine orașul gazdă al Concursului Muzical Eurovision. Pentru un oraș care a primit un port abia în 1903, găzduirea celui mai mare eveniment muzical live din lume nu este un lucru mic.

De asemenea, este prima dată când majoritatea Europei va privi cu atenție această porțiune de coastă. Ceea ce vor găsi este un oraș tânăr pe un pământ foarte vechi — ceea ce este întreaga poveste a acestei pagini.